Tuturor celor care îmi sunt aproape, oamenilor care îmi aduc liniște și zâmbet,celor care îmi luminează fiecare zi, celor care cred în mine și mă susțin chiar și atunci când e greu…Vă trimit astăzi un gând cald și recunoscător. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților ❤️
Prietenii iti arata ce esti, dusmanii te invata ce trebuie sa fii.
sâmbătă, 14 februarie 2026
sâmbătă, 16 iunie 2018
In general cand iti alegi prietenii din interes sau si mai grav, nebazat pe ratiuni de afectiune sau concordanta si mai cu seama pe o egalitate fireasca atunci sa te astepti la ce este mai rau.
Nicolae Iorga spunea ca atunci cand ai necazuri este bine sa stai singur iar cand ai bucurii sa-ti chemi prietenii si sa chefuiesti.
Intr-un fel avea dreptate, pentru ca nu de putine ori ne-a fost dat sa ne plangem unui "prieten" si sa ramanem neintelesi, neconsolati si chiar sa fim discutati, pe cand invitatia la o petrecere o pricepe si o accepta, cu usurinta si cu mare intelegere, orice "prieten"
Fatarnicia este greu de ghicit iar cand dai peste ea este cumplit de dureros.
Cateodata observi anumite prietenii si te intrebi ce au in comun, pentru ca evidente sunt doar diferentele.
Modul in care s-au format aceste relatii este de discutat.
In general cand iti alegi prietenii din interes sau si mai grav, nebazat pe ratiuni de afectiune sau concordanta si mai cu seama pe o egalitate fireasca atunci sa te astepti la ce este mai rau.
Daca o femeie isi alege prietenii contrar nivelul ei material, adica pe una mai saraca decat ea este clar ca vrea sa fie cea care domina, cea care are cu ce se lauda, cea care sa aiba cui se lauda, cea care iti va spune mereu:
-Draga, de ce nu-ti cumperi si tu cutare bluza. Este foarte scumpa, e adevarat, dar merita.
Eiii...atunci trebuie sa intelegi ca daca nu poti sa "vrei" sau sa nu "vrei" aceleasi lucruri cu prietena ta este cazul sa-ti revizuiesti "prietenia".
Foarte rar, dar mi-a fost dat sa intalnesc prietenii intre doua persoane de situatie materiala diferita. Daca te afli si tu intr-o astfel de relatie te poti considera norocoasa.
La barbati este mai simplu.
Ei se imprietenesc cu cei cu care au aceleasi pasiuni.
Exista si mandria barbateasca, dar parca-i mai rara. Domnii, au o solidaritate masculina de invidiat si asta ii ancoreaza mai bine in prietenii.

Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
14 februarie 2026
Tuturor celor care îmi sunt aproape, oamenilor care îmi aduc liniște și zâmbet,celor care îmi luminează fiecare zi, celor care cred în mine...
-
Nicolae Iorga spunea ca atunci cand ai necazuri este bine sa stai singur iar cand ai bucurii sa-ti chemi prietenii si sa chefuiesti. Intr...